Individ extrem de periculos, arestat lângă Petea. Condamnat pentru tâlhărie

Individ extrem de periculos, arestat lângă Petea. Condamnat pentru tâlhărie

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au identificat cu ajutorul aplicaţiei eDAC, un cetățean român condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În cursul nopții trecute, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, aflați în misiune în zona de competență, au oprit pentru control, în apropierea localității Peleș, un cetățean român, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

În urma verificărilor efectuate în aplicația eDAC, polițiștii de frontieră sătmăreni au constatat faptul că pe numele acestuia, Judecătoria Baia Mare a emis în data de 12 martie a.c., un mandat european de arestare. Tânărul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de patru ani și patru luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul a fost predat colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble