În conformitate cu prevederile art. 49 și 50 din Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă cu modificările și competările ulterioare, în cazul concedierilor colective, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri.
De asemenea, angajatorii sunt obligați să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaților care urmează să fie disponibilizați, precizează directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, Simona Derșidan.
În perioada preavizului, angajații vor participa la serviciile de preconcediere realizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, ori de alți furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditați, selectați în condițiile legii.
În vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii sunt obligați să înștiințeze Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Satu Mare, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.




















