Sătmăreanca Cristina Bala a ajuns în finala Galei Excelenței în Asistență Socială. Mult succes!
În urma jurizării, Cristina Maria Bala a ajuns în finala Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială. Astfel, sătmăreanca va avea ocazia să câștige premiul de excelență în intervenția indirectă. ,,Această recunoaștere este o dovadă a dedicării, profesionalismului și pasiunii cu care își desfășoară activitatea în sprijinul celor aflați în nevoie”, transmite CNSASR, Sucursala Satu Mare.
“Procesul de selecţie a fost dificil, fiecare persoană nominalizată fiind un exemplu de implicare şi devotament. Ştim că în spatele fiecărui nume s-au aflat ore lungi de muncă, empatie şi determinare. Îi felicităm pe toţi cei nominalizaţi şi le amintim că, pentru noi, ei toţi sunt câştigători, pentru că asistenţa socială este despre vieţi schimbate, sprijin oferit şi comunităţi mai puternice”, informează Colegiul Național al Asistenților Sociali.
Marea finală va avea loc pe data de 18 martie, pe scena Ateneului Român.




















