Trei elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”, în practică la ISU Satu Mare

Trei elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”, în practică la ISU Satu Mare
Trei elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” din Boldești își desfășoară, începând de luni, 31 martie a.c., timp de patru luni de zile, stagiul de practică, conform programei, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” Satu Mare.
Viitorii subofițeri de pompieri și protecție civilă vor dobândi cunoștințe, abilități și aptitudini care să le permită executarea operațiunilor pentru conducerea și desfășurarea acțiunilor de intervenție în situații de urgență, aplicarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, utilizarea autospecialelor de intervenție, organizarea și conducerea acțiunilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor dezastrelor, executarea misiunilor privind descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat.
"Le dorim mult succes și îi așteptăm alături de noi după absolvirea studiilor, iar celor care vor să ajungă pompieri le facem cunoscut faptul că pot urma cursurile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București ori cele ale Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” din Boldești", se arată într-o informare a ISU Satu Mare.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble