Accident în Satu Mare. Tânăr motociclist rănit în urma neacordării de prioritate

Accident în Satu Mare. Tânăr motociclist rănit în urma neacordării de prioritate

Sâmbătă, 26 aprilie, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare.

 

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 18 ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dacia, intersecție cu Bulevardul Cloșca, nu ar fi respectat semnificația indicatorului “STOP”și ar fi pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 17 ani, din municipiul Satu Mare.

 

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a tânărului ,acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble