Expoziția de fotografii și povești la Casa Meșteșugarilor

Expoziția de fotografii și povești la Casa Meșteșugarilor
Casa Meșteșugarilor găzduiește până în 18 aprilie expoziția de fotografii și povești intitulată ,,Inner Lands”, un eveniment cuprins în seria Pho-T0ne Exhibition Series a Nomanid Productions.Intrarea este liberă, iar vizitatorii vor putea identifica în expoziția semnată de Matusinka Beáta emoții, miresme, sunete, experiențe, trăiri transmise prin fotografii și povești. “Exact patruzeci de ani au trecut de când am început să călătoresc prin lume. În prima jumătate a acestui drum, am explorat ceea ce mi-a fost accesibil în spațiu și timp, iar în a doua jumătate am părăsit traseele obișnuite, îndreptându-mă de la vizibil spre perceptibil. Deceniile trecute au adus cu ele nenumărate învățăminte, care m-au transformat în persoana care sunt astăzi. La nivel profesional, mi-am găsit vocația și scopul în viață, iar în plan personal, deși am pierdut unii oameni importanți pentru mine, am construit numeroase alte conexiuni profunde, autentice și am devenit mamă”, a spus Matusinka Beáta. Curatorii expoziției sunt Kassay-Costan Bernadett – fotograf și designer și Valer Sasu, pictor. Expoziția va fi deschisă de către Muhi Sándor, artist grafician și istoric local. ”Te invităm cu drag la această expoziție specială de fotografie și povești, unde accentul nu este doar pe ceea ce se vede, ci și pe ceea ce se simte: sunetele naturii, miresmele îndepărtate, experiențele gastronomice și explorarea unor obiecte și texturi interesante”, spun organizatorii.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble