Pe data de 2 aprilie, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret a fost marcată cu entuziasm la Biblioteca Județeană Satu Mare, unde a avut loc evenimentul "Maratonul poveștilor". Această inițiativă, desfășurată pe parcursul a două zile, a adunat sute de copii și numeroși invitați speciali din diverse domenii, care au dat glas celor mai frumoase povești ale copilăriei.
Sesiuni de lectură cu invitați de seamă
De la primele ore ale dimineții, Biblioteca Județeană a fost locul unde imaginația a prins viață prin cuvintele citite de personalități locale. Printre lectorii care au participat la acest maraton s-au numărat oficialități precum Altfatter Tamás, prefectul județului Satu Mare, Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean, și Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare. De asemenea, la eveniment au fost prezenți viceprimarii Cristina Tămășan Ilieș și Raul Băbțan, dar și invitați din mediul cultural, educațional și artistic, printre care Cosmina Elena Rob, maior în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare; Hága Jázmin, scriitoare; Tempfli Csiila, consilier școlar; Nagy Támas, actor; Dariana Săsărman–Țou, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare și Paula–Maria Horotan, director adjunct.

”Miercuri, de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a fost alături de cei mai tineri cititori la “Maratonul Poveștilor”, un eveniment organizat de Biblioteca Județeană Satu Mare. Cu multă bucurie le-a citit elevilor din învățământul primar poveștile lor preferate, transformând momentele petrecute împreună într-o adevărată călătorie magică prin lumea copilăriei”, se arată într-o informare a Consiliului Județean Satu Mare.
”Într-un maraton al poveștilor organizat de Biblioteca Județeană Satu Mare, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, și viceprimarii Cristina Tămășan-Ilieş și Raul Băbţan le-au citit astăzi copiilor povești.Ziua Internațională a Cărții pentru Copii este celebrată anual pe 2 aprilie, data nașterii scriitorui danez Hans Christian Andersen, cunoscut în întreaga lume pentru opera literară dedicată copiilor”, spun cei de la Primăria Satu Mare.

”Prefectul Altfatter Tamás, alături de prichindeii de la Grădinița ”Rază de soare” la „Maratonul Poveștilor” de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret . Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii și Tineret, prefectul Altfatter Tamas a fost alături de copiii iubitori de povești din grupa mijlocie a grădiniței, participând la evenimentul „Maratonul Poveștilor”, organizat cu dedicare de Biblioteca Județeană Satu Mare. Într-o atmosferă plină de entuziasm și veselie, prefectul le-a citit celor mici poveștile lor preferate, transformând întâlnirea într-o adevărată călătorie fascinantă prin lumea magică a copilăriei!”, se arată în informarea făcută de Prefectura Satu Mare.

O experiență magică pentru peste 450 de copii
Pe parcursul zilei de miercuri, 2 aprilie, s-au derulat 10 sesiuni de lectură cu voce tare la care au participat cadre didactice și peste 450 de copii de la numeroase unități de învățământ din municipiul Satu Mare precum Școlile Gimnaziale „Lucian Blaga”, „Rákóczi Ferenc” și „Bălcescu–Petőfi”; Liceul de Arte „Aurel Popp”, Colegiul Național „Kölcsey Ferenc”, Liceul Teologic Reformant; Liceul Teologic Romano–Catolic „Hám János”, Grădinițele „Voiniceul”, „Napsugár”, „Hám János” și „Kinizsi”.
Copiii au fost captivați de poveștile citite și au participat activ, transformând evenimentul într-o veritabilă aventură literară.
Lectura ca punte către imaginație
Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret este celebrată anual pe 2 aprilie, data nașterii celebrului scriitor danez Hans Christian Andersen, cunoscut pentru basmele sale nemuritoare. Evenimentul de la Satu Mare a demonstrat din nou că lectura este o modalitate esențială de a dezvolta imaginația, creativitatea și dragostea pentru cărți încă din copilărie.
Mulțumiri pentru o atmosferă de poveste
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul Teatrului de Nord Satu Mare, care a contribuit cu costumații spectaculoase, precum și al voluntarilor de la Colegiul Național "Kölcsey Ferenc", care au adăugat un plus de magie prin implicarea lor activă. Biblioteca Județeană Satu Mare continuă să promoveze lectura ca o cale de descoperire a lumii, iar "Maratonul poveștilor" va rămâne cu siguranță un moment de referință pentru tinerii cititori.
O poveste citită este o lume descoperită – iar "Maratonul poveștilor" a demonstrat că, prin lectură, fiecare copil poate porni într-o călătorie de neuitat.




















