Duminică seară, BT Arena din Cluj a fost gazda unui eveniment cum rar mai vedem în România: o adevărată sărbătoare a folclorului autentic românesc, trăită din plin de peste 6000 de suflete.
Lavinia Goste, artista cu voce inconfundabilă din Satu Mare, împreună cu soțul său, maestrul și virtuozul Marius Zorilă din Giurgiu, au adus laolaltă oameni din toate colțurile țării pentru o seară magică, plină de emoție, pasiune și respect față de rădăcinile noastre.
Pe scena BT Arena au urcat unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți ai folclorului românesc:
– Veta Biriș, vocea care ne aduce aminte de dragostea de țară și de tradiție;
– Aurel Tămaș, mândria Ardealului și sufletul petrecerilor românești;
– Niculina Stoican, care ne-a purtat cu glasul ei inconfundabil prin cântecele Gorjului;
– Grupul Iza, păstrători ai cântecului maramureșean;
– Ansamblul Folcloric Național Transilvania, care a încântat publicul cu dansurile lor tradiționale desăvârșite.
Împreună cu Orchestra Națională Valahia, condusă de talentatul Marius Zorilă, Lavinia Goste și invitații lor au creat un spectacol de neuitat, un adevărat tablou viu al culturii noastre populare.
Evenimentul a adus în inima Ardealului cele mai frumoase cântece și dansuri populare, interpretate de artiști care au dedicat o viață întreagă promovării și păstrării autenticității folclorului românesc.
Seara de la Cluj ne-a arătat din nou cât de bogată este comoara noastră națională și cât de mult avem nevoie să o protejăm și să o transmitem mai departe. Astfel de evenimente ar trebui promovate și sprijinite mai mult, pentru că ele nu doar că adună mii de oameni în jurul valorilor românești, dar și țin vie flacăra identității noastre.




















