Duminică, 06 aprilie 2025 a fost din nou motiv de sărbătoare în parohia greco-catolică „Sfântul Iosif” din Satu Mare.
După ce în urmă cu două săptămâni credincioșii parohiei alături de invitații lor s-au rugat împreună la hramul parohiei la sărbătoarea Sfântului Iosif, duminică aceștia au marcat împlinirea a 20 de ani de la retrocedarea capelei Fam. Popp, 20 de ani de la celebrarea primei Sf. Liturghii și bineînțeles 20 de ani de la nașterea acestei comunități parohiale.
Capela a fost construită între anii 1935-1936 de către familia Popp, familie ce a dat bisericii greco-catolice mai multe generații de preoți.
Destinată inițial spre a servi drept cavou mortuar și capelă pentru serviciile religioase ale familiei, a căpătat, după donația generoasă a acelorași membri ai familiei , statutul de parohie și a intrat astfel în slujba comunității românești greco-catolice.
Programul din ziua sărbătorii a cuprins recitarea sfântului Rozar, de la ora 10:15, urmat de primirea Preasfințitului Vasile Bizău . Apoi a urmat Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfințitul episcop Vasile alături de preoții concelebranți.
După ce, la instaurarea regimului comunist în România, Capela a fost ocupată de parohia ortodoxă și folosită până în anul 2000 ca și capelă parohială, iar apoi doar ca și capelă mortuară, aceasta a fost retrocedată Bisericii Greco-Catolice în anul 2005. Timp de un an, în parohie au slujit părintele Nicolae Huzău (paroh de Botiz) și pr Cristian Ioan Sabău, iar din anul 2006, parohia este păstorită de părintele Cristian Ioan Sabău. Au urmat lucrări de renovare a capelei, care au început în anul 2006 și s-au terminat în 2014, când a fost și sfințită de Preasfințitul Vasile Bizău.
Radu Iancu





















