Întâlnire oficială între prefectul Altfatter Tamás și președintele Biroului Electoral Județean 32 Satu Mare

Întâlnire oficială între prefectul Altfatter Tamás și președintele Biroului Electoral Județean 32 Satu Mare

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Biroului Electoral Județean 32, judecător Mărășescu Anda Mihaela, pentru a analiza stadiul organizării procesului electoral privind alegerea Președintelui României. Discuțiile s-au concentrat pe etapele administrative necesare, conform calendarului electoral, cu un accent deosebit pe desemnarea președinților și vicepreședinților birourilor electorale ale secțiilor de votare.

În acest context, aducem la cunoștința publicului faptul că, în conformitate cu prevederile legislației electorale (Legea nr. 370/2004 și Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare), în data de 4 aprilie 2025, ora 10:00, în Sala Mare de Festivități a Instituției Prefectului Satu Mare, va avea loc tragerea la sorți pentru desemnarea președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din județ.

Acest proces se va desfășura în ședință publică, sub coordonarea Autorității Electorale Permanente (AEP), printr-o tragere la sorți computerizată la nivel județean. Evenimentul reprezintă un pas esențial în organizarea alegerilor și asigurarea transparenței în desemnarea responsabililor din cadrul birourilor electorale locale.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble