Peste 30 de voluntari sătmăreni se alătură programului „Salvator din pasiune”, la ISU Satu Mare

Peste 30 de voluntari sătmăreni se alătură programului „Salvator din pasiune”, la ISU Satu Mare
ISU Satu Mare continuă pregătirea noii generații de voluntari dornici să salveze vieți. În perioada 29 martie – 6 aprilie 2025, Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare a organizat cursul introductiv general pentru 32 de noi voluntari înscriși în cadrul programului național „Salvator din pasiune”. Timp de o săptămână, cadre militare din cadrul inspectoratului au oferit noilor participanți noțiuni teoretice și practice esențiale pentru viitoarea lor activitate. Tinerii au aflat cum este organizat inspectoratul, care sunt principalele atribuții ale pompierilor, dar și cum pot preveni incendiile și cum trebuie să acționeze în diverse situații de urgență. Formarea celor 32 de voluntari nu se oprește aici. În perioada următoare, aceștia vor parcurge un curs de acordare a primului ajutor de bază. Pregătirea riguroasă le va permite să participe, sub supravegherea pompierilor profesioniști, la misiuni reale de stingere a incendiilor și salvare de vieți. Programul „Salvator din pasiune” are ca scop implicarea cetățenilor în activități de voluntariat dedicate siguranței comunității, formând persoane responsabile și capabile să intervină eficient în situații critice. Reprezentanții ISU Satu Mare le-au transmis noilor voluntari un mesaj emoționant și plin de speranță: „Felicitări vouă, dragilor! Continuați să căutați binele și frumosul acestei meserii alături de pompierii sătmăreni!” Prin implicarea acestor tineri, comunitatea sătmăreană devine mai pregătită, mai solidară și mai sigură în fața provocărilor.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble