În zilele de 6 și 7 mai 2025, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare au onorat invitațiile venite din partea Școlii Gimnaziale din localitatea Culciu Mare și ale Grădiniței „Floare de Lotus” din localitatea Odoreu, participând la activitățile educaționale desfășurate în cadrul programelor naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”.
Aceste întâlniri au avut ca scop apropierea elevilor de valorile civice, promovarea unui comportament responsabil și cultivarea respectului față de lege și față de uniforma militară. Printr-o abordare prietenoasă și interactivă, jandarmii le-au prezentat copiilor tehnica din dotare, mijloacele specifice de intervenție și elemente din activitatea profesională zilnică. Cei mici au fost încântați să descopere echipamentele de protecție, având totodată ocazia să adreseze întrebări și să înțeleagă mai bine rolul Jandarmeriei în societate.
Pe lângă prezentarea tehnicii și a specificului meseriei de jandarm, accentul a fost pus pe educația pentru siguranță: elevilor li s-au transmis mesaje importante privind comportamentul responsabil și gestionarea situațiilor atunci când sunt în pericol.
Activitatea desfășurată la Școala Gimnazială Culciu Mare a beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, precum și al polițiștilor din cadrul postului de poliție Culciu, întărind astfel colaborarea interinstituțională în sprijinul educației și al siguranței elevilor.
Prezența în mijlocul copiilor a fost primită cu entuziasm și bucurie, elevii arătând un real interes pentru valorile promovate de Jandarmeria Română: disciplină, respect, loialitate și implicare în viața comunității. Activitățile au avut un puternic impact educativ, contribuind la consolidarea legăturii dintre instituțiile de ordine publică și cetățeni încă de la cele mai fragede vârste.





















