Dialog instituțional și angajamente pentru consolidarea protecției mediului în județ
Miercuri dimineața, prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás Ferenc, a efectuat o vizită de lucru la sediul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu. Acesta a fost însoțit de Ramona Antonescu, șefa Serviciului Monitorizare Servicii Publice Deconcentrate, Situații de Urgență și Afaceri Europene din cadrul Instituției Prefectului. Întâlnirea s-a desfășurat în prezența întregului colectiv al instituției, care a avut ocazia să își exprime punctele de vedere și să evidențieze dificultățile cu care se confruntă în desfășurarea activităților curente.
Probleme de personal și provocări operaționale
În prezent, Comisariatul Județean Satu Mare funcționează cu doar 8 comisari de mediu, deși schema de personal aprobată prevede 10 posturi. Acestora li se adaugă un consilier juridic repartizat de la nivel central, precum și șeful serviciului.

Această subdimensionare afectează capacitatea de reacție a instituției în fața solicitărilor din ce în ce mai numeroase, într-un context marcat de creșterea preocupărilor legate de mediu și de aplicarea reglementărilor naționale și europene în domeniu.
Priorități și soluții propuse
Pe parcursul vizitei, s-a realizat o analiză a activității instituției și au fost identificate direcțiile prioritare de acțiune pentru perioada următoare. Printre acestea se numără îmbunătățirea comunicării interinstituționale, eficientizarea procesului de intervenție la sesizările cetățenilor și reglementarea unui serviciu de permanență pentru intervenții în afara programului de lucru.
Mesajul prefectului: responsabilitate și profesionalism
Prefectul Altfatter Tamás a subliniat în mod special importanța îndeplinirii atribuțiilor cu responsabilitate și profesionalism. Acesta a reiterat necesitatea unui răspuns prompt la sesizările și petițiile primite din partea comunității și a evidențiat rolul esențial al Gărzii de Mediu în protejarea sănătății publice și a mediului înconjurător.
„Este esențial ca fiecare instituție să răspundă cu promptitudine și eficiență solicitărilor venite din partea cetățenilor. Garda de Mediu are un rol-cheie în prevenirea și combaterea poluării, iar susținerea activității acesteia rămâne o prioritate pentru Instituția Prefectului,” a declarat prefectul.
Angajament comun pentru un mediu mai curat
La finalul vizitei, conducerea Instituției Prefectului și reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare și-au exprimat angajamentul pentru intensificarea cooperării și pentru consolidarea eforturilor comune în vederea unei protecții mai eficiente a mediului în județ.




















