Pregătirea materialelor necesare procesului electoral în județ
Prefectul Altfatter Tamás a verificat modul de depozitare, verificare și pregătire a materialelor necesare în ziua votării de către personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Județean nr. 32 Satu Mare.
În aceste momente, sunt pregătite pentru fiecare dintre cele 340 de secții de votare din județul Satu Mare seturile de materiale necesare procesului de votare (buletine de vot, autocolante cu mențiunea ”Votat”, stampile de control, ștampile de vot, materiale birotică).
Distribuirea acestora de la depozitul central din municipiul Satu Mare se va realiza către primari în preziua votării, respectiv în data de 17.05.2025, conform programării.
În județul Satu Mare sunt așteptați duminică, 18 mai, la urne 300525 de cetățeni cu drept de vot la alegerile prezidenţiale. Aceștia vor trebui să aleagă între cei doi candidați: Nicușor Dan, candidat independent, și George Simion, susținut de AUR. Procesul electoral va începe duminică, la ora 7.00.




















