Emoție, culoare și bucurie. Așa a arătat ziua de miercuri pentru preșcolarii de la Grupa Mică a „Steluțelor”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”, care au sărbătorit cu fast finalul primului lor an de grădiniță.
Într-un decor feeric, desprins parcă din paginile unei povești de vară, micii artiști au urcat cu curaj pe scenă, interpretând personaje din lumea magică a pădurii. Fetițele s-au transformat în delicate ciupercuțe, iar băieții au dat viață animalelor de pădure – de la fluturași zglobii și iepurași jucăuși, până la vulpoi isteți, urși poznași și lupi curajoși.
Sub privirile pline de emoție ale părinților și bunicilor, cei mici au prezentat sceneta „Carnaval în poieniță”, un spectacol de culoare și veselie, care a smuls ropote de aplauze. Cu voce cristalină și zâmbete sincere, copiii au recitat, au cântat și au dansat, dovedind o dezinvoltură remarcabilă pentru vârsta lor fragedă.
Evenimentul s-a desfășurat fără cusur, grație dedicării și muncii asidue depuse de cele două educatoare ale grupei: doamnele Csengeri Ruxandra și Pop Roxana, care au coordonat cu grijă fiecare moment artistic. Pregătirile au durat mai multe săptămâni, dar rezultatul a fost pe măsura efortului: un spectacol de suflet, care va rămâne mult timp în amintirea celor prezenți.
Finalul evenimentului a fost marcat de zâmbete, flori și îmbrățișări, dar și de o undă de nostalgie: un prim capitol din viața de școlar s-a încheiat, iar următorul e deja la orizont.





















