Vicepreședintele Cătălin Filip: „Infrastructura este o prioritate, iar munca în echipă – cheia reușitei”
Consiliul Județean Satu Mare intervine în regim de urgență pe DJ 109L, în Călinești-Oaș, pentru a reabilita drumul afectat de alunecări de teren. Lucrările, aflate în plină desfășurare, sunt atent monitorizate de autorități.
Intervenții necesare, soluții rapide
Consiliul Județean Satu Mare își continuă misiunea de a menține infrastructura rutieră în condiții optime, intervenind prompt acolo unde fenomenele naturale pun în pericol siguranța traficului. Un exemplu recent este șantierul deschis pe drumul județean DJ 109L, în intravilanul localității Călinești-Oaș, unde patru puncte critice au fost identificate ca fiind afectate de alunecări de teren.
Lucrările desfășurate sunt complexe și presupun o reconfigurare completă a stratului de bază al drumului. Se efectuează săpături de până la 80 de centimetri adâncime, urmate de consolidarea fundației cu piatră, balast și piatră spartă. Etapa finală va consta în aplicarea unui covor asfaltic de calitate, menit să asigure durabilitate și confort pentru traficul auto.
Cătălin Filip, prezent pe teren: „Siguranța rutieră nu poate aștepta”
Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Cătălin Filip, a vizitat personal șantierul, însoțit de primarul comunei Călinești-Oaș, Ioan Bumb, pentru a verifica stadiul și calitatea intervențiilor.
„Am fost la Călinești-Oaș, unde se lucrează intens la întreținerea drumului județean DJ 109L, chiar în intravilanul localității. Am vrut să mă asigur personal, alături de primarul Ioan Bumb, că lucrările avansează bine și că intervențiile sunt făcute corect, acolo unde drumul a fost afectat de alunecările de teren.
Au fost identificate patru zone cu probleme, iar echipele din teren intervin cu săpături adânci, consolidări cu piatră, balast și piatră spartă, urmând să finalizeze cu un covor asfaltic nou.
Continuăm să investim în siguranța drumurilor județene pentru confortul și liniștea tuturor celor care circulă prin județul nostru. Infrastructura este o prioritate, iar munca în echipă – cheia reușitei.
Intervenim prompt oriunde este nevoie, pentru ca infrastructura rutieră a județului să fie una sigură și durabilă. Alunecările de teren sunt un fenomen natural cu care ne confruntăm frecvent în zonele deluroase, dar avem soluții tehnice și sprijin local pentru a le combate eficient”, a declarat Cătălin Filip.
Lucrările, în linie dreaptă spre finalizare
Reprezentanții Consiliului Județean dau asigurări că lucrările vor fi finalizate într-un termen scurt, astfel încât circulația pe DJ 109L să revină la normal cât mai repede. Intervenția de la Călinești-Oaș este parte a unui plan mai amplu de modernizare și întreținere a drumurilor județene, cu accent pe prevenirea și combaterea efectelor instabilității solului în zonele predispuse.





















