Biblioteca Județeană Satu Mare aduce la cunoștința sătmărenilor faptul că în perioada cuprinsă între 1 iulie și 31 august 2025 își modifică programul de funcționare cu publicul.
Astfel, secțiile de la sediul central, Strada Iuliu Maniu nr. 2 (Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, Secțiile de împrumut pentru adulți, Secția de împrumut pentru copii și Secția multiculturală), vor fi deschise și își așteaptă cititorii și utilizatorii în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 09:00 și 16:00, iar în zilele de marți și joi, între orele 09:00 și 17:00.
Filiala nr. 1, situată în Cartierul Micro 16, Strada Brânsușa nr. 17, va fi deschisă în zilele de luni și miercuri, între orele 11:00 și 17:00, iar în zilele de marți, joi și vineri, între orele 09:00–15:00.
Filiala nr. 2 (Cartier Micro 17, Str. Someșului nr. 6, în incinta Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”) și Filiala nr. 3 (Str. George Călinescu nr. 51, în incinta Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”), își așteaptă cititorii de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–15:00.
În perioadele efectuării concediilor legale de odihnă, filialele de cartier vor fi închise. În aceste intervale de timp, cititorii sunt invitați să apleze la serviciile furnizate prin intermediul seecțiilor de la sediul central. Aceste situații vor fi aduse la cunoștința publicului în timp util.
Modificarea programului instituției nu va afecta agenda de desfășurare a activităților cuprinse în proiectul pentru copii „BiblioVacanța” și în programul de educație digitală „Hi Digital”, destinat seniorilor.




















