În acest weekend, președintele TSD Satu Mare, Bianca Șorian, a participat la ședința Consiliului Politic Național al Tineretului Social Democrat, desfășurată în județul Ialomița.
”A fost o bucurie să ne reîntâlnim cu toții, într-un cadru de dialog și coordonare dedicat stabilirii direcțiilor strategice pentru perioada următoare. Tot în cadrul vizitei din Ialomița, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții studenților și a elevilor, în care s-au purtat discuții deschise despre provocările actuale ale tinerei generații și rolul pe care TSD îl are în susținerea lor.
TSD este, și va rămâne, o voce puternică pentru tineri — în comunitate, în politică și în România!”, a spus Bianca Șorian după acest eveniment.




















