Ca în fiecare an, de 15 iunie, la bustul din fața Colegiului care poartă numele poetului nostru național Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Cenaclul Cronograf, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) - filiala Satu Mare și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, au adus un omagiu celui care a fost supranumit - ROMÂNUL ABSOLUT.
Au vorbit despre semnificația acestei zile: Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare, Natalia Boloș – directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” și Felician Pop – președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – filialala Satu Mare, iar eleva Cristina Simo a recitat poezia „Vis”. Manifestarea a continuat la Monumentul Limbii Române din Piața Libertății.
Au fost prezenți oficialitățile din județul și municipiul Satu Mare, reprezentanții învățământului sătmărean, ai instituțiilor, a oamenilor de cultură cât și reprezentanții partidelor politice.





















