Week-end plin de evenimente și activități în județ

Week-end plin de evenimente și activități în județ

În perioada 1–3 august 2025, Jandarmeria Satu Mare va fi prezentă pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la o serie de evenimente culturale, artistice și recreative desfășurate în județul Satu Mare.

Misiunea jandarmilor sătmăreni este de a preveni apariția incidentelor, de a descuraja comportamentele antisociale și de a crea un climat sigur și civilizat pentru toți cetățenii.

Activitățile din acest weekend încep vineri, 1 august, când municipiul Satu Mare va găzdui mai multe evenimente. Unul dintre cele mai așteptate este concertul „Dirty Nano X by Capricci”, care va avea loc în Parcul Dr. Rudolf Fátyol. Evenimentul începe la ora 17:00 și se va încheia în cursul nopții, la ora 02:00. Concertul propriu-zis va avea loc între orele 17:00 și 00:00, iar în continuare, până la ora 02:00, atmosfera va fi completată de muzică ambientală.

Tot în aceeași zi, în zona de promenadă a Bulevardului Transilvania, Asociația SamStudia organizează evenimentul „Tropical Show”, ce va include spectacole de muzică, dans, teatru și magie. Evenimentul este programat între orele 17:00 – 22:00.

În paralel, în pasajul Corneliu Coposu, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” desfășoară evenimentul „Caravana TIFF Unlimited”, o inițiativă dedicată cinefililor care vor avea ocazia să vizioneze filme în aer liber, în intervalul 21:00 – 23:30. Proiecțiile vor continua și în zilele de 2 și 3 august.

Sâmbătă, 2 august 2025, atenția se îndreaptă spre zona rurală, acolo unde, în comuna Cămărzana, va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului „Expoziție Ecvestră 2025”. Activitatea se va desfășura între orele 09:00 – 18:00, în zona denumită local „Pe Vale”, înainte de poarta de intrare în comună. Este un eveniment cu caracter tradițional, care aduce în prim-plan cai de rasă, atelaje, prezentări și demonstrații ecvestre, fiind așteptate numeroase persoane din zonă și din județele învecinate. Jandarmii vor acționa pentru, menținerea ordinii în zonele aglomerate și sprijinirea organizatorilor pe întreaga durată a evenimentului.

Duminică, 3 august 2025, jandarmii sătmăreni vor fi prezenți și în comuna Hodod, unde se va desfășura evenimentul „Zilele Comunei Hodod”, organizat de Primăria Hodod. Manifestarea este programată să aibă loc în Curtea Conacului Degenfeld, într-un cadru cu valoare istorică și culturală aparte, în intervalul orar 20:00 – 02:00. Activitatea va include spectacole muzicale și momente festive, iar participarea numeroasă a localnicilor și a invitaților din alte localități impune prezența efectivelor de jandarmi, care vor avea misiunea de a preveni eventualele incidente și de a contribui la menținerea unui climat de siguranță și ordine pe toată durata desfășurării evenimentului.

În toate aceste locații, Jandarmeria Satu Mare va acționa în sistem integrat, în colaborare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea incidentelor și protejarea participanților.

Pentru ca aceste evenimente să se desfășoare în cele mai bune condiții, adresăm tuturor cetățenilor câteva recomandări esențiale:


  • Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor evenimentelor;

  • Evitați implicarea în conflicte sau în orice formă de comportament agresiv ori provocator;

  • Supravegheați copiii, în special în zonele aglomerate;

  • Protejați-vă bunurile personale și fiți vigilenți în mulțime;

  • Nu blocați căile de acces, mai ales cele destinate intervenției echipajelor de urgență.

  • De asemenea, în cazul în care sesizați fapte antisociale sau situații de risc, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat jandarm sau să apelați numărul unic de urgență 112.


Jandarmeria Satu Mare rămâne ferm angajată în misiunea sa de a proteja comunitatea. Ne dorim ca aceste zile să fie prilej de relaxare, bucurie și comuniune și fără incidente.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble