ACCIDENT. Biciclist beat, s-a dezechilibrat, a căzut și s-a rănit grav

ACCIDENT. Biciclist beat, s-a dezechilibrat, a căzut și s-a rănit grav

La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Adrian.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe aceasta.

În urma testării biciclistului cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Biciclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reiterează faptul că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea bicicletei sub influența alcoolului este strict interzisă și se sancționează contravențional. Astfel de fapte compromit siguranța tuturor participanților la trafic și pot genera consecințe grave.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble