CONTROALE. Amenzi de peste 20.000 lei aplicate de DSVSA Satu Mare

CONTROALE. Amenzi de peste 20.000 lei aplicate de DSVSA Satu Mare

În perioada 11–18 iulie 2025, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au intensificat controalele în unitățile care desfășoară activități din domeniul alimentar, în cadrul acțiunilor oficiale de verificare a siguranței alimentare.

Pe parcursul acestei săptămâni, au fost efectuate 91 de controale în locații diverse: abatoare, unități de procesare a cărnii și laptelui, depozite alimentare, unități de catering, hypermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, restaurante, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, patiserii, tabere școlare, precum și magazine alimentare și de legume-fructe.

Verificările au fost derulate de echipe specializate, care au urmărit respectarea strictă a legislației sanitare veterinare și a normelor privind siguranța alimentelor, stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). De asemenea, s-a monitorizat implementarea programului HACCP și funcționarea eficientă a sistemului de autocontrol în unitățile de producție și procesare a produselor de origine animală și non-animală.

Sancțiuni pentru igienă precară și nereguli în manipularea produselor alimentare

În urma acestor controale, inspectorii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.200 lei, pentru abateri de la normele privind întreținerea spațiilor, condițiile de depozitare, prelucrare și comercializare a alimentelor, precum și pentru utilizarea necorespunzătoare a instalațiilor și ustensilelor de lucru.

Printre unitățile sancționate se numără:

  • Un restaurant din Tășnad, amendat cu 10.000 lei;

  • Un laborator de cofetărie din Orașu Nou, sancționat tot cu 10.000 lei;

  • O patiserie din municipiul Satu Mare, amendată cu 1.200 lei.

DSVSA Satu Mare reamintește tuturor operatorilor din industria alimentară că respectarea normelor de igienă și a cerințelor legale nu este opțională, ci o obligație esențială pentru protejarea sănătății consumatorilor. Controalele vor continua și în perioada următoare, cu aceeași rigoare, pentru a asigura un standard ridicat al siguranței alimentare în județ.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble