Eveniment comunitar dedicat prevenirii abuzului și susținerii victimelor

Eveniment comunitar dedicat prevenirii abuzului și susținerii victimelor

În data de 21 iulie a.c. municipiul Satu Mare a găzduit un eveniment comunitar important dedicat prevenirii și combaterii violenței domestice, desfășurat în Grădina Romei, sub mesajul central „Violența domestică poate fi oprită – doar împreună!”.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Campaniei de prevenire și combatere a violenței domestice în context transfrontalier, derulată de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în parteneriat cu Căpetenia Superioară de Poliție a Comitatului Szabolcs-Szatmár-Bereg (Nyíregyháza, Ungaria), prin proiectul UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat Domestic Violence Across Borders, finanțat prin Programul Interreg V-A România – Ungaria.
Evenimentul a fost deschis tuturor indiferent de vârstă și a demonstrat dorința comunității de a se implica activ în sprijinul victimelor violenței domestice.
Participanții au fost invitați să se informeze, să se implice și să își manifeste solidaritatea cu victimele violenței domestice printr-o serie de activități interactive și accesibile:
✔ Standuri informative ale reprezentanților specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și a Szabolcs-Szatmár-Bereg Vármegyei Rendőr-Főkapitányság;
✔ Demonstrații interactive de ”Abilitare prin autoapărare” cu Daniela Drăghici – instructoare și formatoare Empowerment through Self Defense din România;
✔ Spectacol demonstrativ de karate – Energy Kardio Club;
✔ Informare privind sporturile de autoapărare accesibile în Satu Mare;
✔ Muzică, voie bună și discuții libere cu voluntari și membri ai comunității;
✔ Discuții deschise despre sprijinirea victimelor violenței, promovarea relațiilor sănătoase, intervenția martorilor violenței domestice, precum și resursele instituționale existente la nivelul comunității.
Evenimentul s-a bucurat de prezența partenerilor maghiari din cadrul Căpeteniei Superioare de Poliție a Comitatului Szabolcs-Szatmár-Bereg (Nyíregyháza, Ungaria), a doamnei Garai Renata, reprezentant al Poliției Naționale Maghiare – Institutul Național de Cercetare și Prevenirea Criminalității, a Grupului de suport GRAB, a echipei Kardio Club, a doamnei Danielei Drăghici, expertă în autoapărare, a doamnei Cristina Bala, director al Asociației Stea, precum și a domnului Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare și a domnului Masculic Csaba, administrator public al municipiului Satu Mare.
Participanții au avut ocazia să descopere că autoapărarea nu înseamnă doar tehnici fizice, ci și putere mentală, verbală și non-verbală, care ne redă controlul, încrederea și siguranța de sine.
Acțiunile continuă la Casa Meșteșugarilor din municipiul Satu Mare cu un atelier dedicat femeilor polițiste și fiicelor adolescente, oferindu-le oportunitatea de a deprinde tehnici de autoapărare esențiale pentru siguranța personală și încredere în sine. Activitatea are ca scop consolidarea capacității de reacție în situații vulnerabile și pe prevenirea comportamentelor abuzive, exersarea unor tehnici de intervenție nonviolentă și de autoapărare adaptate contextului operațional; înțelegerea mecanismelor de sprijin pentru persoanele vulnerabile (femei, copii, vârstnici), precum și dezvoltarea capacității de a transmite mai departe principiile abilitării prin auto-apărare  victimelor violenței domestice, în sprijinul procesului lor de recuperare și reintegrare.
Evenimentele se bucură de prezența specială a doamnei Danielei Drăghici, expertă în autoapărare și formatoare certificată ESD Global Self Defense – o voce puternică în lupta împotriva violenței de gen. Cu o experiență vastă în lucrul cu femei, copii și persoane vulnerabile, Daniela Drăghici a coordonat peste 60 de ateliere ESD (Empowerment through Self Defense) pentru mai bine de 1.000 de participanți, în parteneriat cu organizații precum UNICEF, ANES, Romanian Women’s Lobby și European Women’s Lobby.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble