Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări față de autor cunoscut, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32, raportat la art. 244 alin. (1) și alin. (2) Cod penal, înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. (1) și alin. (2) Cod penal și înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. (1) și alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și a art. 43 alin. (5) Cod penal.
În fapt, persoană fizică de sex masculin cu antecedente penale, atribuindu-și în fals, nume și calități mincinoase, respectiv calitatea de funcționar public în cadrul DGASPC sau după caz, calitatea de pastor la Biserica Penticostală din Satu Mare, a pretins de la două persoane vătămate, sume de bani justificat fie de un caz social, fie de necesitatea achitării unor taxe pentru a intra în posesia unor bunuri presupus a fi ajutoare din partea bisericii, acțiuni în urma cărora una dintre persoanele vătămate a fost prejudiciată cu suma de 3200 lei.
Prin ordonanța din data de 10.07.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.
Inculpatul a fost prezentat la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă.
Urmare a propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare a dispus la data de 10.07.2025 arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.07.2025 și până la data de 08.08.2025.
Totodată, împotriva măsurii preventive dispuse s-a formulat contestație de către avocatul inculpatului, care urmează a fi soluționată de Tribunalul Satu Mare.
Urmărirea penală a fost efectuată de lucrători de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.




















