Lipsa de predictibilitate afectează cetățenii și compromite direcția strategică de mediu a României
Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a lansat luni, 7 iulie 2025, un semnal public de alarmă în legătură cu suspendarea nejustificată a mai multor programe naționale esențiale pentru tranziția verde, printre care Rabla Auto 2025, Rabla pentru tractoare, Rabla pentru sobe și Casa Verde Fotovoltaice.
Derapaj instituțional grav
Într-o declarație oficială publicată pe site-ul Camerei Deputaților, parlamentarul semnalează un derapaj instituțional major al Administrației Fondului pentru Mediu, acuzând lipsa de transparență și absența unui cadru administrativ coerent:
„Această decizie, luată pe neașteptate, cu doar o zi înainte de deschiderea sesiunii Rabla pentru persoane fizice – componenta cu cel mai mare impact pentru cetățeni – denotă o lipsă gravă de profesionalism administrativ”, a subliniat Mircea Govor.
Mii de români, afectați
Deputatul atrage atenția că mii de cetățeni care au semnat deja contracte și au achitat avansuri pentru achiziții de autoturisme sau sisteme fotovoltaice s-au trezit blocați peste noapte, împreună cu întregul lanț economic implicat – de la dealeri auto și producători, până la firme de reciclare și instalatori.
„Programele suspendate nu sunt „ajutoare” opționale, ci politici publice fundamentale, menite să sprijine modernizarea României și atingerea obiectivelor de mediu asumate la nivel național și european.”
Efecte sociale negative
Mircea Govor mai punctează faptul că decizia Administrației Fondului pentru Mediu adâncește inechitățile sociale existente, în special în rândul populației fără competențe digitale, pentru care nu au fost oferite alternative accesibile de înscriere în programe.
Apel pentru reluarea urgentă a programelor
În încheierea declarației, deputatul afirmă că va utiliza toate pârghiile parlamentare pentru a susține reluarea urgentă a programelor și revenirea la o guvernare responsabilă și predictibilă:
„România are nevoie de predictibilitate, transparență și respect față de angajamentele asumate. Nu putem trata fondurile pentru mediu ca pe niște simple linii bugetare ajustabile de la o zi la alta. Ele sunt investiții în viitorul oamenilor și al comunităților noastre.”




















