După zece ani, Mircea Donca se întoarce acasă, la Satu Mare, unde va întări echipa de fotbal a clubului CSM Olimpia, participantă în Liga 2.
Prezent luni dimineață la reunirea lotului, Donca a fost prezentat oficial de conducere a doua zi la sediul clubului.
Președintele Mureșan Istvan alături de directorul tehnic, Bogdan Lobonț au prezentat detaliile acestui prim transfer la CSM Olimpia Satu Mare după promovarea în Liga a 2-a.
Revenire acasă după 10 ani
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 28 de ani a evoluat ca junior în cinci meciuri în sezonul 2014–2015 pentru CS FC Olimpia 2010 Satu Mare. Apoi Mircea Donca s-a mutat la București pentru a urma studiile universitare, obținând o diplomă în planificare teritorială și urbanism în cadrul Facultății de Geografie a Universității din București. Însă nu a renunțat la fotbal – timp de patru sezoane a evoluat pentru formația Progresul Spartac din capitală.
Între 2020 și 2023 a jucat la Minaur Baia Mare, apoi a continuat timp de un sezon în Liga 2, la CSM Slatina. Vara trecută a revenit la echipa maramureșeană, cu care a câștigat Seria 10 din Liga 3, însă formația nu a reușit promovarea în eșalonul secund.
„Revin acasă după zece ani. Sper să facem o treabă bună – le mulțumesc tuturor pentru primire și pentru încrederea acordată. Am venit să contribui la îndeplinirea obiectivelor stabilite și am încredere că vom face față cu succes rigorilor ligii secunde” – a declarat Mircea Donca, după ce a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu conducerea CSM Olimpiei Satu Mare.
Trei pleacări anunțate
De asemenea oficialii de la CSM Olimpia Satu Mare au anunțat și primele despărțiri…
”Totodată, dorim să-i informăm pe suporteri că conducerea clubului le mulțumește lui Emanuel Negru, Alexandru Maxim și Tony Francisco pentru tot ce au făcut în tricoul galben-albastru.
Au fost alături de echipă atât pe teren, cât și în vestiar, contribuind cu devotament și spirit de echipă la parcursul nostru comun. Le dorim mult succes în continuare, sănătate și realizări pe plan profesional!” transmite conducerea CSM Olimpia.
Sâmbătă pe stadionul Someșul, CSM Olimpia va juca un prim amical în această vară, cu FC Cigand . Meciul e anunțat pentru ora 12.




















