Centrul Multifuncțional Social Ostrovului din municipiul Satu Mare, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, a fost gazda întâlnirilor polițiștilor din structura prevenire cu cei mai mici, dar și cei mai mari participanți la programul de vară al centrului.
Întâlnirile, realizate pe durata vacanței de vară, s-au realizat în cadrul proiectului local de prevenire a victimizării minorilor și a faptelor antisociale, cu accent pe domeniul dispariții minori/plecări voluntare de acasă – ALEGERI SIGURE, beneficiarii și participanții la programul de vară al centrului fiind copii și tineri aflați de cele mai multe ori în situații de risc, care generează vulnerabilități și o abordare aparte.
Aflați în vacanță, energici, dar și receptivi la tot ce înseamnă învățarea prin descoperire, fascinați încă de lumea jocului, participanții s-au dovedit a fi cei mai buni prieteni ai polițiștilor, luându-și angajamentul de a fi promotori ai mesajelor noastre preventive în cercul lor de prieteni, colegi și apropiați.
Tematica abordată cu ei, în cadrul întâlnirilor noastre săptămânale, a fost vastă și s-a axat pe particularitățile lor de vârstă, individuale, dar și pe interesele și preocupările lor. De la consumul și traficul de substanțe interzise, la siguranța online, apelul la 112, dispariții minori/plecări voluntare de acasă, comportament violent și bullying – toate aspectele aferente domeniului delincvenței juvenile și victimizare minori au constituit subiectele discuțiilor deschise, ca între prieteni ce le-am avut cu ei.
Am reușit astfel să creăm un context non-formal, în care au avut curajul să pună întrebări pentru a lămuri și reactualiza unele informații, au prezentat experiențe trăite pe propria piele, unele situate la limita legii din care am extras multe învățăminte, am dezbătut pro și contra subiecte sensibile pentru ei, dar atât de necesare și neabordate de către adulții din viața lor, dar, mai ales, am apelat la învățarea prin joc pentru a transmite informații și mesaje, pentru a reactualiza și fixa, pentru a crea deprinderi și automatisme, a forma și modela abilități și comportamente.
Suntem convinși că noi, polițiștii am fost mai mult decât prezența autorității instituționale în viața lor, pentru că am informat, sensibilizat, conștientizat și am încercat să contribuim la siguranța lor prin sesiunile noastre preventive, convinși de faptul că, este momentul să ne unim eforturile și în echipă cu adulții responsabili și de încredere din viața lor să le facem lumea mai colorată și mai sigură.





















