Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare, în perioada 14.08.2025 - 22.08.2025, în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au realizat, în perioada menționată, 95 acțiuni de control. Verificările au vizat : unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, tabere școlare, magazine alimentare și de legume fructe, piețe agro alimentare.
Controalele efectuate în unități, sunt realizate de către inspectorii de specialitate din domeniile siguranței alimentare, a produselor de origine animală și non animală cu respectarea strictă, a legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a normelor stabilite de Autoritate Națională Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, respectarea cerințelor specifice programului HACCP, cu respectarea și realizarea Programului de Autocontrol în unitățile de producție și procesare produse alimentare de origine animală și non animală.
O dată cu instalarea temperaturilor caniculare, pe raza județului nostru, D.S.V.S.A. Satu - Mare, continuă acțiunile de verificare a unităților de alimentație publica și a unităților care desfac produse alimentare de origine animală și non animală de pe raza localităților, precum și a zonelor de agrement, a ștrandurilor și a pensiunilor turistice de pe raza județului, pentru a preîntâmpina apariția unor episoade nedorite.
Scopul ancestor acțiuni este de a preveni apariția toxiinfecțiilor alimentare, a fraudelor alimentare și a substituirii de produse care ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor, dar și de a întări încrederea publicului în siguranța alimentelor comercializate pe teritoriul județului.
Echipe de control, au desfășurat, la sfârșitul aceastei săptâmâni, acțiuni în unități înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, care au preparat și comercializat produse alimentare de origine animală și non animală cu ocazia festivităților organizate la:
Prăzmuirea - Adormirea Maicii Domnului – Bixad, Zilele - ZESTREA OAȘULUI - ale orașului NEGREȘTI, Zilele orașului ARDUD, a – LXVIII - a ediție a Festivalului Folclorului Codrenesc „OȚELOAIA”, a - XI – Ediție, a festivalului – VIEI și VINULUI - BELTIUG
Vă atenționăm că în conformitate cu Legislația Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în vigoare, în perioada de vară, în care se manifestă, temperaturi extrem de ridicate, caniculare, DSVSA Satu Mare, vă recomandă :
Consumatorilor li se recomandă:
– Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spatii înregistrate / autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru că le oferă garanția unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/a inspectorilor oficiali din cadrul DSVSA, sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și care sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă;
– Să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri și condiții necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul mașinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor ușor perisabile – carne, pește, ouă, lapte și/sau produse lactate;
– Să aleagă alimentele cu atenție, ținând cont de aspectul organoleptic,- aspect, consistență, miros, gust, termen de valabilitate);
– Să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită, o astfel de păstrare;
– Să verifice prospețimea în momentul achiziționării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistența modificată sau care prezintă mâzgă sau mucegai pe suprafață;
– Să nu cumpere produse care poartă indicațiile “păstrați la frigider”, “păstrați la rece” sau “păstrați în congelator” și care nu au fost depozitate în condiții de refrigerare sau congelare.
– Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală, să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferință între 0˚C+4˚C, separat în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată, în congelator, la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;
– Să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider și să le mențină, numai în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
– Să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
– Produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
– Să îndepărteze alimentele modificate sau alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
– Să spele bine fructele și legumele înainte de a le depozita în frigider, dar și înainte de a le consuma.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, din care 6 amenzi contravenționale, în valoare totală de 24.800 Lei, din care, - 10.000 lei, - 1 Fast Food, din localitatea, Satu Mare, - 1.200 lei, 1 magazin alimentar din localitatea Sărăuad, pentru manipularea produselor alimentare, cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și - 10.000 lei, 1 restaurant, din localitatea Satu Mare, - 1.200 lei, - 1 magazin alimentar, din localitatea Domânești, 1.200 lei, - 1 magazin alimentar, din localitatea Moftinu Mic și – 1. 200 lei, - 1 magazin alimentar, din localitatea Crucișor, pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind întreținerea spațiilor, a condițiile de depozitare și comercializare a produselor alimentare.
Pentru sesizări, reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, vă rugăm să apelați CALL CENTER la numărul de telefon 0800826787 sau 0261715956.




















