Satul CHEGEA şi-a luat rămas-bun de la VASILE SABĂU!

Satul CHEGEA şi-a luat rămas-bun de la VASILE SABĂU!
||||||||||||||||

Satul Chegea, parte a comunei Săcășeni, a fost cuprins de o profundă tristețe miercuri, 20 august, când lume îndurerată s-a adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Vasile Sabău, fost cantor al bisericii, cunoscut și alintat de toți ca „Îngerașu”.

La slujba de înmormântare, oficiată la Capela din Chegea, au participat trei preoți: părintele Ion Bîrlea, parohul actual, alături de preoții Marian Crainic, fost paroh în Chegea în urmă cu mulți ani și Vlad Marcu, viitorul paroh din Santău.

Vremea caldă, dar cu un vânt discret, a părut să preia durerea și suferința adunată în inimile celor prezenți. Clopotele bisericii au sunat apăsat, parcă împovărate de o tristețe deosebită, pe măsura regretului că ”Îngerașu” a plecat dintre noi prea devreme.

Adevărată durere a cuprins chipurile tuturor, mai ales pe cel al mamei și al celor două surori, Mariana și Livia. Ele au pierdut nu doar un fiu și un frate, ci un suflet care a adus lumină și bucurie în viața lor.

Moartea nu există, este doar o trecere


Moartea nu există. Moartea este doar o punte, o legătură de hotarele din această viață.” Acestea au fost cuvintele preotului Marcu Vlad Vasile, rostite în timpul slujbei de înmormântare a lui Vasile Sabău.

O viață dedicată cântării și slujirii


Preotul Marcu Vlad Vasile a evocat amintirile legate de Vasile, un slujitor al bisericii care și-a dedicat întreaga viață cântării și rugăciunii. Deși a trăit doar 55 de ani, viața sa a fost plină de devotament și jertfă. S-a aflat mereu acolo unde era nevoie de el, în biserică, în clipe de bucurie sau de necaz.

Preotul a subliniat că Vasile a cântat până în ultima clipă, încercând să se roage prin cântec. Acest dar primit de la Dumnezeu a fost folosit cu dragoste și pasiune. El a iubit și a fost iubit de Dumnezeu, care l-a chemat „să-I cânte în ceruri, împreună cu îngerii, în sensurile care nu au durere”. Vasile va fi ocrotitor și se va ruga pentru cei dragi, pentru ca Dumnezeu să le trimită balsam pe sufletele lor.

Liniștea sufletului, cel mai de preț dar


Preotul Marian Crainic a continuat omagiul, subliniind că Vasile a fost ”un cântăreț diferit”. El a înțeles puterea darului său și l-a folosit pentru a înălța sufletele oamenilor la Dumnezeu, aducând pace și liniște, cel mai de preț dar pe care Hristos l-a adus pe pământ. Preotul a rememorat un moment emoționant, în care i-a spus lui Vasile că „are un singur lucru neînfăptuit, să se gândească dacă vorbește cu Dumnezeu atunci când cântă”. Vasile a recunoscut cu sinceritate că nu rostește cuvintele „cum ar trebui”, dar a adăugat că, atunci când se gândește că Dumnezeu îl ajută, „toate se duc spre folos”.

Preotul Marian a spus că Vasile va rămâne în analele parohiei, o pildă a omului simplu, care și-a folosit darul pentru a da slavă lui Dumnezeu. Acesta a amintit că Vasile a fost un om care a știut să fie fericit în mijlocul oamenilor.

Un suflet cald și zâmbitor


Preotul Ion Bîrlea a adus un ultim tribut, numindu-l pe Vasile un „suflet frumos”, o prezență constantă și devotată în biserică timp de 25 de ani. Vasile a fost și cantorul bisericii din Săcășeni. Părintele Bîrlea a mărturisit că, de câte ori își amintește de el, îi vine să zâmbească, pentru că Vasile a fost „întotdeauna o persoană deosebit de caldă”, care aducea bucurie și pace prin cântecul său. Preotul a citat spusele Fericitului Augustin, care spunea că „cel ce cântă, se roagă de două ori”.

Cu o voce plină de emoție, Preotul Bîrlea a mărturisit că Vasile „era omul de bază” care, deși slăbea ca o lumânare în ultima perioadă, a avut puterea să se ridice și să slujească. Deși ne-a părăsit atât de repede, el „a răsărit” în mijlocul nostru. Preotul a încheiat cuvintele spunând că Vasile a plecat în excursia sa către cer, dar va fi mereu prezent în sufletele celor care l-au iubit și pe care i-a iubit.

Vasile, „Îngerașu”, a fost mai mult decât un cântăreț bisericesc; el a fost un prieten, un om al comunității care a știut să se dăruiască celorlalți. Pacea sufletului, pe care a dăruit-o prin cântecul său, să o găsească acum, în împărăția cerurilor, alături de îngeri.

Vasile Sabău a fost înmormântat în cimitirul de la intrarea în sat, unde sufletul său a găsit odihna veșnică. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut, dar memoria sa, a omului dedicat și credincios, va rămâne vie prin fiecare cântare și rugăciune rostită în biserica pe care a slujit-o cu atâta dăruire.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

sursa material: dincolodesport

GALERIE FOTO

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble