Tentativă de omor în județ. La un pas să își ucidă soția

Tentativă de omor în județ. La un pas să își ucidă soția

La data de 06.08.2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat instanței arestarea preventivă a unei persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violenţă în familie, în varianta tentativei de omor comisă asupra unui membru de familie.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în cursul serii de 05.08.2025, inculpatul şi persoana vătămată, soţ şi soție, se aflau la domiciliul lor, situat pe raza localității Ardud din județul Satu Mare. Pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat soției sale, o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 9-10 zile de îngrijiri medicale. Imediat după comiterea faptei, inculpatul a părăsit locuința, context în care persoana vătămat a reușit să îşi contacteze telefonic fiul, care s-a prezentat la locuința acestora, ocazie cu care a constatat că persoana vătămată prezenta o plagă în zona gâtului şi sângera.

Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Oraşului Ardud şi Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie şi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble