Unirea Tășnad a pierdut al doilea meci amical al verii, sâmbătă dimineață, pe Stadionul Someșul din Satu Mare. Formația pregătită de Mihai Sabău-Svegler a cedat cu 2–1 în fața celor de la CSM Sighetu Marmației.
De menționat însă că de la Unirea Tășnad au lipsit cinci jucători importanți, printre care gplgheterul Roli Vaida și noua achiziție Florin Chitaș. În plus , Adrian Micaș s-a accidentat la mijlocul primei reprize la genunchi și a părăsit terenul de joc.
Partida a început bine pentru tasnădeni: în prima repriză, Adrian Micaș i-a oferit o pasă decisivă lui Alex Negrea, care a deschis scorul (1–0).
Sighetenii au egalat înainte de pauză prin Luis Codrea (1–1), iar în partea secundă Gabriel Bor a marcat golul victoriei (1–2).
Din cauza unui lot restrâns, Unirea a putut alinia doar 17 jucători la acest meci. Pregătirea de vară continuă însă, mai fiind trei săptămâni până la startul Ligii a 3-a.
La oaspeți , printre remarcați s-a numărat și fostul mijlocaș de la SC Olimpia MCMXXI , Johnattan Parker.
Sâmbăta viitoare, Unirea va disputa un nou amical, în compania formației Minaur Baia Mare. De cealaltă parte, CSM Sighetu Marmației va juca miercuri, acasă, în turul al treilea al Cupei României, împotriva celor de la CSM Olimpia Satu Mare (Liga a 2-a).
Unirea Tășnad – CSM Sighetu Marmației 1–2 (1–1)
Marcatori: Alex Negrea / Luis Codrea, Gabriel Bor.
Unirea: Dumitru – Ciul, Csatári, Milcheș, Negrea, Micaș, L. Caba, Onea, Kobayashi, Zbona, Topan.
Au mai jucat: Csapó – Gomez, Matiș, Bolba, Chircioagă, Rus.
În primul amical al verii : Academica Recea- Unirea Tășnad 0–5.




















