Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș aduce la cunoștință programul funeraliilor Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice din România, Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, arhiereu vrednic, vestitor neobosit al Cuvântului lui Dumnezeu, exemplu de trăire și de păstorire a sufletelor tuturor celor încredințați.
Vineri, 26 septembrie 2025, la ora 1800, va avea loc transferul sicriului cu trupul Preafericirii Sale Cardinal Lucian. Procesiunea va porni de la Castelul Mitropolitan spre Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, fiind invitați să ia parte, alături de ierarhi și cler, toți credincioșii care doresc să se unească în rugăciune.
La ora 1830, trupul Preafericirii Sale va fi depus în Catedrală, unde se va celebra Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și rânduiala Parastasului, urmate de un program de rugăciune continuă.
Cei care doresc ca prin rugăciune să îi aducă un ultim omagiu, o vor putea face în timpul dintre celebrările Sfintelor Liturghii, în intervalul orar 0700 – 2200.
Până la înmormântarea Preafericirii Sale, în toate bisericile greco-catolice vor fi trase clopotele la ora 12:00, iar la toate Sfintele Liturghii, după ectenia stăruitoare, înainte de Heruvic, se va rosti ectenia morților pentru odihna cea veșnică a Întâistătătorului Bisericii noastre. De asemenea, toate bisericile și instituțiile Bisericii Greco-Catolice vor arbora drapele negre.
În ziua de luni, 29 septembrie 2025, în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, la ora 1100 va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie urmată de Slujba Înmormântării. Celebrarea liturgică va fi transmisă în direct de postul de televiziune TVR 3 și pe canalul de YouTube al Radio Blaj TV Online. Toți celebranții vor îmbrăca veșminte luminate.
Preoții care din binecuvântate pricini nu vor participa la Slujba Înmormântării, vor celebra în parohia proprie, în ziua înmormântării, Sfânta Liturghie cu Panihida la intenția odihnei sufletului Preafericitului Părinte Cardinal Lucian.
Pomenirea ierarhiei în cadrul celebrărilor liturgice se va face până la noi dispoziții în felul următor: „Pe Sfântul Părinte Papa Leon, pe Preasfințit Episcopul nostru (n.), …”.
Conform tradiției Bisericii noastre, fiecare preot este rugat să celebreze șapte Sfinte Liturghii la intenția odihnei sufletului Arhipăstorului nostru.




















