Copiii de grădiniță și cei mai mici, de la creșele din Satu Mare, vor începe noul an școlar în cele mai bune condiții, în spații modernizate și pregătite special pentru nevoile lor.
Începând de luni, 8 septembrie 2025, unitățile de învățământ preșcolar și antepreșcolar își redeschid porțile. În cele șase creșe aflate în subordinea municipalității vor fi primiți 320 de copii cu vârste între 1 și 3 ani, care vor beneficia de servicii de îngrijire, supraveghere și educație antepreșcolară.
Autoritățile dau asigurări că toate spațiile au fost verificate și igienizate, astfel încât micuții să fie primiți într-un mediu sigur, prietenos și adaptat nevoilor lor.




















