Consiliul Județean Satu Mare a aprobat crearea Consiliului Economic Consultativ al Județului Satu Mare, un grup de lucru care reunește administrația publică, mediul de afaceri și mediul educațional universitar. Inițiativa urmărește să aducă la aceeași masă specialiști din domenii diferite pentru a identifica soluții practice pentru dezvoltarea județului.
Obiective și domenii de intervenție
Consiliul va avea un rol esențial în:
-
atragerea de investiții și accesarea fondurilor europene;
-
sprijinirea antreprenorilor locali;
-
promovarea județului în țară și în străinătate;
-
creșterea atractivității economice și turistice a județului.
Un aspect central al inițiativei este consolidarea dialogului constant între mediul economic, instituțiile universitare și autorități, astfel încât deciziile care influențează dezvoltarea comunității să fie luate împreună cu actorii principali: antreprenorii și formatorii de resurse umane specializate.
Parteneri și colaboratori
La acest proiect s-au alăturat instituții și organizații precum:
-
Consiliul Județean Satu Mare
-
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare
-
Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Satu Mare
-
Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest
-
Asociația Camera Meșteșugarilor
-
Uniunea Națională a Patronatului Român
-
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Extensia Satu Mare
-
Asociația Economiștilor Maghiari din România
-
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” – Filiala Satu Mare
-
Patronatul Național Român – Filiala Satu Mare
Impactul așteptat
Prin acest parteneriat, județul Satu Mare își propune să devină un mediu mai atractiv pentru investiții, un sprijin real pentru antreprenori și o comunitate mai vizibilă la nivel național și internațional.




















