Întreaga comunitate din Țara Oașului, și nu numai, este în stare de șoc după tragedia care s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în Călinești-Oaș. Un bărbat de numai 40 de ani, Fabian Florin, din Gherța Mică, a murit fulgerător după ce a fost împușcat accidental cu o armă de vânătoare, într-o parcare.
Din primele informații, arma ar fi fost manevrată necorespunzător de către un alt bărbat, moment în care s-a descărcat, proiectilul lovindu-l pe Florin direct în zona gâtului. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, sub privirile celor din jur, iar echipajele medicale ajunse de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Moartea tânărului a lăsat în urmă un gol imens. Fabian Florin era tatăl unei fetițe și manager într-o firmă de mobilier, cunoscut și apreciat de colegi, prieteni și de întreaga comunitate din Gherța Mică. Viața sa promițătoare s-a frânt brusc, iar drama familiei sale a îndoliat întreaga zonă Oașului.
„Era un om bun, mereu cu zâmbetul pe buze. Nu ne vine să credem că nu mai este printre noi”, spun prietenii răvășiți de vestea cumplită.
Între timp, autorul nefericitului gest a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca ancheta să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Durerea cea mai mare rămâne însă în sufletul familiei și, mai ales, al fetiței care își va crește copilăria fără tată.
Screenshot




















