EDUCAȚIE. Mircea Govor: „Educația nu este un privilegiu, ci un drept constituțional”

EDUCAȚIE. Mircea Govor: „Educația nu este un privilegiu, ci un drept constituțional”


Miercuri, în plenul Parlamentului, deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a subliniat că educația nu trebuie privită ca un moft sau o cheltuială bugetară, ci ca un drept constituțional și o investiție strategică în viitorul națiunii. Prin declarația sa politică, liderul social-democrat a pus accent pe necesitatea unui sistem solid de burse care să garanteze accesul egal la școală și universitate, dar și să stimuleze performanța academică.

Nemulțumirile din educație – un semnal de alarmă

În contextul protestelor recente ale elevilor, studenților și profesorilor, Mircea Govor a amintit că mesajul societății este clar: România are nevoie de o reformă reală și de politici educaționale care să sprijine tinerii.

𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐞𝐳𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐞𝐠𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥𝐞𝐳𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆.

„În ultimele luni, elevii, studenții și profesorii și-au exprimat nemulțumirile și așteptările prin proteste de amploare. Mesajul lor este clar: România are nevoie de un sistem de burse care să garanteze accesul egal la educație și să stimuleze performanța școlară și universitară. Bursele nu sunt un moft și nici o cheltuială, ci un instrument de echitate socială și o investiție strategică în viitorul națiunii”, a declarat deputatul.

Bursele – garanție pentru competitivitate și coeziune socială

Mircea Govor a făcut o paralelă cu marile capitale europene, unde bursele sunt considerate un pilon al competitivității și stabilității.

„România trebuie să se alinieze acestor bune practici, nu să se îndepărteze de ele”, a subliniat parlamentarul sătmărean.

În lipsa unui sistem bine structurat, țara riscă să piardă capital uman valoros și șansa de a construi o economie competitivă.

”Fără un sistem solid de burse, riscăm să pierdem atât capital uman valoros, cât și șansa de a construi o economie competitivă și o societate stabilă”, a mai adăugat Mircea Govor. 

Profesorii și studenții – fundamentul progresului

În intervenția sa, liderul PSD Satu Mare a punctat că profesorii, elevii și studenții nu reprezintă o povară bugetară, ci fundamentul dezvoltării economice și temelia democrației românești.

„Ca deputat în Parlamentul României și președinte al PSD Satu Mare, voi susține constant investițiile în educație. Fără educație nu există progres, competitivitate și coeziune socială”, a afirmat Mircea Govor.

Angajament pentru viitor

În încheiere, deputatul sătmărean a transmis că va susține constant investițiile în educație:

„Educația nu este un cost bugetar. Educația este viitorul României.”

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble