Cu ocazia Zilei Educației, sărbătorită anual pe 5 octombrie, Asociația Culturală „Fiii Satului Baba Novac”, în parteneriat cu Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” și Primăria Ardud, organizează evenimentul „Rădăcini și aripi – Ziua Educației la Baba Novac”.
Rădăcinile – familia și satul natal, locul unde ne formăm identitatea.
Aripile – educația, dascălul și profesorul, cei care ne dau puterea de a ne împlini visurile și de a deveni cetățeni responsabili, pe care se poate baza nu doar familia, dar și întreaga societate.Evenimentul va debuta la ora 15:00, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Baba Novac cu un Te Deum și va continua de la ora 15.30 la Căminul Cultural „Ion Bala” din localitate.
Programul evenimentului:
• Deschiderea oficială și moment dedicat foștilor și actualilor dascăli;
• Moment artistic pregătit de elevii clasei I de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Satu Mare;
• Recitaluri și momente artistice susținute de copiii și tinerii din Babanovac;
• Corul „Adagio” din Satu Mare, dirijat de profesorul Ioan Petrovici;
• Recitaluri susținute de:
• Răzvan Roșu – Glasul moților
• Romina Sârbe
• Sorin Buc
• Paula Hriscu, una dintre cele mai îndrăgite voci ale folclorului românesc, care va aduce un omagiu rădăcinilor moțești ale comunității din Baba Novac
”Prin acest eveniment, dorim să aducem un omagiu educației și celor care, prin vocația lor, au fost și sunt „aripile” generațiilor de ieri, de azi și de mâine.
Vă așteptăm cu drag la Baba Novac să celebrăm împreună Ziua Educației!”, spun organizatorii.




















