RECHIZITE Vânătoarea de ghiozdane în Satu Mare

RECHIZITE Vânătoarea de ghiozdane în Satu Mare
În supermarketurile și librăriile din Satu Mare, aglomerația de la rafturile cu rechizite trădează începutul de an școlar. Părinții, cu listele în mână și cu răbdarea pusă la încercare, compară prețuri, calitate și „modelele preferate” ale copiilor. Cei mici se opresc inevitabil la ghiozdanele cu personaje de desene animate sau la penarele „de fițe”, în timp ce adulții fac rapid calculele: cât îi costă, de fapt, școala în acest an? Un astfel de ghiozdan bine echipat poate fi cumpărat la un preț accesibil la librăriile Compas.

Ghiozdanul – alegerea care dă bătăi de cap

„Ăsta vreau!”, se aude des prin raioane, în timp ce un copil apucă un ghiozdan troler de peste 400 de lei. Părinții, cu un zâmbet obosit, îl pun la loc și arată alternative mai „prietenoase” cu bugetul – modele de 200 de lei, impermeabile și bine compartimentate.
Pentru prichindeii de la grădiniță sau clasa zero, rafturile sunt pline de ghiozdănele mici, viu colorate, cu supereroi și prințese, la prețuri cuprinse între 49 și 80 de lei.

Penarul – moft sau necesitate?

Un penar branduit poate ajunge la 125 de lei, și asta fără să conțină nici măcar un creion. „Dar e cu Frozen!”, argumentează cei mici.
Pe raftul de mai jos însă, penarele complet echipate, cu 40 de lei, par alegerea logică a părinților care fac echilibristică între dorințe și realitate.

Caietele – de la 20 de bani la 13 lei

Atmosfera de „vânătoare de chilipiruri” se simte cel mai bine la caiete. Cele promoționale, la doar 0,20 lei bucata, dispar rapid din coșuri.
În schimb, cei care caută caiete mari, studențești, dau și 12–13 lei pe bucată. În medie, un caiet simplu, A5 dictando, costă 5 lei.

Micul arsenal al școlarului

Din lista nu lipsesc acuarelele (12–34 lei), cariocile (17 lei setul de 12), plastilina (20 lei), compasul (10 lei), radiera (8 lei) sau ascuțitoarea (7–12 lei).
Adunate, transformă ghiozdanul într-un adevărat arsenal, dar și bugetul familiei într-o provocare.
La final, copiii pleacă fericiți cu ghiozdane colorate, iar părinții cu portofelele mai ușoare. Atmosfera din magazine arată clar că școala nu începe doar cu emoțiile din bănci, ci și cu o adevărată cursă a cumpărăturilor.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble