Spitalul Județean Satu Mare se confruntă cu provocări majore – lipsa medicilor specialiști, blocaje în investiții și proceduri administrative greoaie care afectează actul medical. În acest context, deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a participat la o întâlnire de lucru la Ministerul Sănătății, alături de președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, și ministrul Alexandru Rogobete, pentru a găsi soluții concrete.
Probleme urgente la Spitalul Județean
Discuțiile au vizat, în special, lipsa medicilor specialiști pe mai multe secții esențiale, blocarea unor proiecte de investiții absolut necesare și birocrația care întârzie buna funcționare a spitalului. Atât conducerea județului, cât și parlamentarul social-democrat au subliniat că aceste probleme trebuie rezolvate rapid, pentru ca pacienții sătmăreni să beneficieze de servicii medicale de calitate.
„Alexandru Rogobete este un profesionist deschis la dialog constructiv și operativ, care ne-a asigurat că împreună vom găsi cele mai bune soluții pentru deblocarea situației de la Spitalul Județean Satu Mare”, a declarat președintele Pataki Csaba.
Declarația deputatului Mircea Govor
„Sănătatea sătmărenilor – prioritate în agenda noastră politică și instituțională
Astăzi, împreună cu președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, am avut o întâlnire de lucru la Ministerul Sănătății cu ministrul Alexandru Rogobete.
Am abordat, în mod direct, dificultățile curente ale Spitalului Județean Satu Mare:
🔹 deficitul de medici specialiști în mai multe secții esențiale,
🔹 blocarea unor investiții absolut necesare,
🔹 procedurile administrative care întârzie actul medical.
Împreună cu președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, am subliniat importanța unei colaborări constante cu Ministerul Sănătății, pentru îmbunătățirea standardului serviciilor medicale oferite sătmărenilor și pentru a asigura acces real la îngrijire de calitate.
În cadrul discuției, am pus pe agenda prioritară și finanțarea noului corp al Spitalului Județean prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – un proiect de infrastructură vital pentru județul nostru.
Ministrul Alexandru Rogobete a dat dovadă de profesionalism și deschidere la dialog constructiv, asigurându-ne că împreună vom găsi soluții eficiente pentru deblocarea situației actuale. În perioada următoare, ministrul va efectua o vizită oficială la Satu Mare pentru a analiza la fața locului rezultatele controlului din luna august și pentru a decide măsurile concrete de redresare.
În calitate de deputat și președinte PSD Satu Mare, rămân ferm angajat să apăr dreptul cetățenilor la servicii medicale moderne și să pun sănătatea pe primul loc în prioritățile noastre politice.”
Urmează vizita ministrului la Satu Mare
În perioada următoare, ministrul Alexandru Rogobete va veni la Satu Mare pentru o analiză la fața locului. Autoritățile locale și parlamentarul PSD Mircea Govor au transmis că această vizită trebuie să fie punctul de plecare pentru măsuri concrete care să sprijine redresarea Spitalului Județean și, implicit, sănătatea sătmărenilor.




















