AGRICULTURĂ. An rodnic pentru fermierii sătmăreni

AGRICULTURĂ. An rodnic pentru fermierii sătmăreni
||

 Agricultura județului Satu Mare traversează o perioadă de echilibru și consolidare, potrivit analizelor prezentate în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de joi, 30 octombrie, desfășurată la Instituția Prefectului Județului Satu Mare. Sub coordonarea prefectului Altfatter Tamás, reprezentanții principalelor servicii publice din domeniul agricol au prezentat bilanțul activităților din primele nouă luni ale anului, evidențiind atât rezultatele din teren, cât și inițiativele de sprijinire a fermierilor și a producătorilor locali.

Producții agricole bune la grâu și porumb

Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Satu Mare, Adrian Ardelean, a subliniat că producțiile agricole au fost, în general, bune, în ciuda variațiilor climatice.

Astfel, grâul a fost recoltat pe 31.343 ha, cu o medie de 4,5 tone/ha, rapița pe 15.310 ha cu 2,7 tone/ha, iar orzul pe 1.770 ha cu 4,8 tone/ha.

La culturile de primăvară, estimările indică o producție de 5,5 tone/ha la porumb (pe 48.000 ha) și 2,2 tone/ha la floarea-soarelui (pe 10.250 ha). Cartoful, cultivat pe 2.900 ha, a înregistrat o medie de 16 tone/ha.

Produsele tradiționale locale, tot mai vizibile

Pe lângă activitatea de monitorizare a producției, DAJ Satu Mare a continuat promovarea produselor tradiționale.

În primele nouă luni ale anului, instituția a înregistrat și verificat șase solicitări pentru atestarea de produse tradiționale locale, trimise ulterior spre avizare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Printre acestea se numără „Colac de Pomi”, „Cozonac de Pomi” și „Cornulețele Bunicii Neli” – produse care aduc în prim-plan rețetele autentice sătmărene.

Studii pedologice și agrochimice pe mii de hectare

Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) a raportat o activitate intensă în 2025.

Au fost realizate studii pedologice pe 3.339,9 ha și studii agrochimice pe 2.797,75 ha, fiind eliberate 43 de clase de calitate a terenurilor, necesare pentru scoateri din circuitul agricol sau pentru planuri urbanistice zonale.

Totodată, OSPA a întocmit studii pentru amenajamente pastorale pe o suprafață de 2.767,87 ha, contribuind astfel la o mai bună gestionare a pășunilor județului.

Controlul calității semințelor și materialului săditor

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor (ITCSMS) – care coordonează activitățile și în județele Sălaj și Maramureș – a efectuat verificări la 88 de operatori economici și a controlat 292 de loturi de sămânță, totalizând 589.121 tone de material provenit inclusiv din achiziții intracomunitare.

Activitatea instituției vizează menținerea unui nivel ridicat al calității semințelor și a trasabilității materialului săditor pe piață.

Sănătatea plantelor, sub lupă

În ceea ce privește protecția fitosanitară, Oficiul Fitosanitar Satu Mare a desfășurat acțiuni de control atât în teren, cât și la punctele vamale – în special la Vama Halmeu.

În cadrul Planului de acțiuni FITOS, derulat împreună cu structurile MAI, au fost efectuate 20 de inspecții comune, care au dus la identificarea a 536 litri de produse de protecție a plantelor expirate și la cinci constatări penale.

Au fost recoltate 26 de probe pentru verificarea calității produselor fitosanitare – toate conforme – și au fost verificate 100 de registre de tratamente ale fermierilor înscriși în programul Minimis pentru legume cultivate în spații protejate.

Performanțe și controale în zootehnie

Oficiul Județean de Zootehnie Satu Mare (OJZSM) a continuat activitatea de acreditare și control în sectorul zootehnic.

Au fost acreditate 14 asociații pentru controlul producției la bovine (8.062 capete lapte, 10.497 carne), 5 asociații pentru ovine (164.639 capete) și o asociație pentru caprine (611 capete).

În domeniul apicol, instituția a eliberat 118 adeverințe necesare implementării proiectelor în cadrul Programului Național Apicol. De asemenea, OJZSM a derulat acțiuni comune cu DSVSA și a participat la comisii de identificare a ecvidelor și autorizare a montei naturale.

Un an de echilibru și dezvoltare

Ședința Colegiului Prefectural a reliefat o imagine pozitivă a agriculturii județene, cu rezultate constante și proiecte menite să sprijine fermierii, să promoveze produsele locale și să asigure calitatea proceselor din domeniu.

Agricultura județului Satu Mare se consolidează prin profesionalism, colaborare și respect față de pământ”, a concluzionat prefectul Altfatter Tamás, subliniind importanța cooperării între instituțiile din domeniu și mediul agricol local.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble