O posibilă izbucnire a unui focar de pestă porcină africană (PPA) la o exploatație comercială din localitatea Căuaș a determinat convocarea de urgență, miercuri, 22 octombrie 2025, a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) de către prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, în calitate de președinte al structurii.
Situația la fața locului
Potrivit specialiștilor Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), suspiciunea de PPA a fost identificată la o fermă de suine aparținând S.C. KOVASER PROD S.R.L., cu un efectiv de peste 4.000 de capete.
După analiza situației și prezentarea modului de transmitere a bolii, CLCB a emis Decizia nr. 45/22.10.2025, prin care a fost aprobat Planul de măsuri pentru suspiciunea de pestă porcină africană la exploatația respectivă.
Măsuri de urgență și zone de protecție
Conform planului adoptat, a fost stabilită:
-
zona de protecție pe o rază de 3 km în jurul focarului, care include localitatea Căuaș, unde se mai află două mari exploatații comerciale – SC PORKMAT SRL și SC AGROMAR SRL;
-
zona de supraveghere pe o rază de 10 km, care cuprinde localitățile Tiream, Ghenci, Rădulești, Sânmiclăuș, Ghirolt, Ady Endre, Eriu Sâncrai, Cig, Ghilești, Santău, Hotoan, Sudurău, Valea Morii și Istrău.
În această zonă se află și alte exploatații comerciale importante, printre care II Olti Agoston, SC CALATO PIG SRL și SC PORKY PIG SRL, toate supuse măsurilor stricte de biosecuritate și restricții de mișcare a animalelor.
Autoritățile, în alertă totală
„Astăzi avem o suspiciune de pestă porcină africană la o fermă de suine cu un efectiv de peste 4.000 de capete. Situația este una gravă, însă autoritățile sunt pregătite pentru un astfel de scenariu”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.
„Implementarea Planului de măsuri este coordonată și supravegheată de DSVSA Satu Mare, în colaborare cu Apele Române, Direcția de Sănătate Publică și Direcția Județeană de Mediu. Intervenim prompt și coordonat pentru a limita efectele negative asupra sectorului zootehnic și pentru a proteja sănătatea publică.”
Impact economic și apel la responsabilitate
Reprezentanții autorităților au subliniat că impactul economic al suspiciunii de PPA este semnificativ, afectând atât ferma vizată, cât și operatorii economici din zonele de protecție și supraveghere, care nu își pot valorifica producția până la confirmarea sau infirmarea focarului.
Prefectul a adresat un apel ferm către cetățeni:
„Solicit tuturor locuitorilor să evite contactul cu animalele bolnave sau suspecte, să respecte măsurile de biosecuritate impuse de DSVSA și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul apariției unor simptome specifice la porcine. Este esențială colaborarea cu instituțiile abilitate pentru a preveni extinderea focarului.”




















