La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Turului, din oraș Negrești-Oaș, au oprit un moped, condus de un bărbat de 30 ani, din localitatea Racșa.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
***
La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Gheorghe Lazăr, din municipiul Carei au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Carei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.




















