Fundația "CENTRUL DE PROMOVARE A TURISMULUI CULTURAL GRÓF KÁROLYI" Carei în parteneriat cu Filiala "ANTON DAVIDESCU" Satu Mare a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA organizează vineri 10 octombrie 2025, de la ora 17:00 prezentarea a trei volume semnate de scriitorul Mihai Ganea, eveniment care va avea loc în Sala de conferințe a Castelului Károlyi. Tot în acest cadru va avea loc un moment artistic care va conține un concert liturgic și un recital susținut de soprana Ema Benciu Madaras.
Mihai Ganea s-a născut în 1940, în Baia Mare. Este pasionat de medicină și literatură.
Educația primită în familie l-a orientat, strict, spre preocupări intelectuale și studiu, încă din copilărie. A studiat medicina la Cluj -Napoca și chirurgia la București. A lucrat la Spitalul Republican Fundeni București, dar și la spitalele din Baia Mare, Satu Mare, Galați și Iași. După 1989, s-a retras în sectorul privat construindu-și propriul Spital de Chirurgie și Centru de Cercetare Științifică. În paralel a studiat muzica și regia de film, iar după desfințarea spitalului său, s-a retras la Baia Mare unde a înființat, împreună cu Virginia Paraschiv, Centrul de Excelență în Promovarea Creativității Românești, „Porțile Nordului”, redactând și revista cu același nume.
După o carieră de excepție în domeniul medical, chirurgul Mihai Ganea s-a dedicat scrisului, lansând în ultimele decenii peste 20 de volume de literatură, romane, proză scurtă și poezie. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din Romania, Director al Revistei de MEDICINĂ ȘI FARMACIE, Membru al Asociației Scriitorilor Români din America de Nord, respectiv membru al mai multor asociații medicale și publicistice; a obținut o serie de premii și distincții, primind și un premiu național „Meritul literar”din partea Ligii Scriitorilor din România.
Autorul a ales să prezinte trei dintre volume în eleganta locație oferită de castelul Károlyi din municipiul Carei.
Partener media: GAZETA DE NORD VEST
Intrarea este liberă!




















