RESPECT. Mircea Govor, mesaj emoționant de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

RESPECT. Mircea Govor, mesaj emoționant de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Deputatul PSD de Satu Mare a transmis un apel la recunoștință și solidaritate față de seniorii României

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată și în județul nostru printr-un mesaj plin de respect și considerație, transmis de deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor. Într-o postare pe facebook în care apare alături de părinții săi, parlamentarul sătmărean a subliniat importanța pe care o au seniorii în societate, numindu-i „memoria vie a comunităților” și „pilonii de înțelepciune ai României”.

„Memoria vie a comunităților”

În cuvântul său, Mircea Govor a evidențiat rolul esențial al părinților și bunicilor, cei care, prin muncă și sacrificii, au clădit lumea în care trăim astăzi. „Ei sunt păstrătorii tradițiilor și valorilor care ne definesc identitatea”, a transmis deputatul.

Recunoștință prin fapte, nu doar prin cuvinte

Oficialul social-democrat a atras atenția că datoria societății este să ofere vârstnicilor mai mult decât promisiuni: „Trebuie să le arătăm zilnic recunoștință, grijă și sprijin, prin politici care să le asigure demnitatea și siguranța pe care o merită.”

Un mesaj de suflet pentru seniorii României

În încheiere, Mircea Govor le-a transmis tuturor vârstnicilor urarea de sănătate, liniște și respect deplin din partea generațiilor tinere. „La mulți ani, dragi seniori! Sunteți pilonii de înțelepciune ai României”, a conchis deputatul.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble