Polițiștii Secției Poliție Rurală Tășnad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au efectuat joi, 21 noiembrie, șase percheziții domiciliare în localitățile Giorocuta și Supuru de Sus. Acțiunea vizează un dosar penal ce include infracțiuni privind eliminarea și deținerea neautorizată a deșeurilor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și fapte de braconaj cinegetic.
Activități ilegale de colectare și dezmembrare auto
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că un tânăr de 25 de ani, din Supuru de Sus, ar fi desfășurat la domiciliu activități de colectare și dezmembrare a unor vehicule scoase din uz, fără a deține autorizațiile prevăzute de lege.
Braconaj cinegetic în trei
Verificările au scos la iveală faptul că tânărul, împreună cu doi bărbați de 40 și 51 de ani din Giorocuta, ar fi participat în luna noiembrie la acțiuni de vânătoare neautorizată, încălcând legislația în domeniul cinegetic.
Arme, carne de vânat, trofee și sume importante confiscate
Perchezițiile au dus la descoperirea și ridicarea unor bunuri relevante pentru anchetă:
-
o armă letală;
-
24 de cartușe cu muniție letală;
-
o macetă;
-
peste 90 kg de carne de vânat;
-
11 trofee vânătorești;
-
4 telefoane mobile;
-
64.730 lei și 11.250 euro;
-
alte mijloace de probă privind activitatea infracțională.
Doi suspecți reținuți pentru 24 de ore
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 25 de ani și a bărbatului de 40 de ani. Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.
Sprijin operațional și precizarea privind prezumția de nevinovăție
Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliției Municipiului Carei, Serviciului Criminalistic, luptătorilor SAS Satu Mare și jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Facem precizarea că persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




















