Cinci ani, fără Profesor...

Au trecut cinci ani de la inveșnicirea profesorului Teodor Curpaș, unul dintre rarii oameni care ne-a luminat existența. Parcă o aură plutea mereu pe chipul lui, un blazon al serenității și empatiei. Într-o lume a goanei, a răutății și invidiei, Curpaș părea rupt dintr-o altă lume. Avea un fel special de a ignora pur și simplu, hăul și grozăvia cotidiană. Știai, sau poate că numai simțeai, că omul acesta este un prieten de nădejde, că oricând, el te va sprijini necondiționat. Ce am învățat de la el? Foarte multe, deși nu mi-a fost profesor, ci poate un dascăl luminător. A trecut prin multe, dar nu se plângea niciodată. Îmi spunea că nu vrea să sporească întristarea, cu neajunsurile vieții sale cotidiene. Da, am învățat multe de la omul acesta solar: că bunătatea vertebreaza condiția noastră umană, că modestia și respectul sunt valori reale care nu pot fi nici convertite și nici pervertite în vreun fel... A slujit pe baricadele presei, la ziarul Gazeta de Nord-Vest și la postul de televiziune Nord-Vest TV Satu Mare, cu convingerea clară că rolul presei este acela de a pune lumina peste întuneric și de a ne vindeca de răul din lume. De cinci ani, trupul Profesorului doarme în țintirimul bisericii ortodoxe din Vetiș, dar sufletul său sălășluiește în înaltul cerului unde a deschis o școală de îngeri. Să ne străduim așadar, ca după marea trecere, să nimerim în clasa lui. El va deschide catalogul albastru, zămislit din aripile seninătății și ne va striga pe nume. Iar noi, ne vom bucura cu siguranță de clipa revederii. Cinci ani, ca degetele de la o mână care strâng un creion, care poate că va scrie povestea unui om care a trăit cu noi. Pentru noi. Și astăzi, el viețuiește în sufletele noastre, ca o amintire tainică, vie și caldă... Felician Pop