Instituția Prefectului Județului Satu Mare a găzduit astăzi conferința „Afaceri și valori – în epoca mass-mediei infinite”, eveniment organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Editura Cuantic.
Subprefectul Ioan Tibil a fost prezent la eveniment și a salutat inițiativa, subliniind importanța dialogului între mediul de afaceri, comunicare și mediul academic.
De asemenea, evenimentul a fost onorta și de prezența vicepreședinților Consiliului Județean, Roxana Petca și Cătălin Filip.
Conferința și-a propus să aducă în prim-plan impactul influenței digitale asupra sistemelor de valori, modul în care se construiesc brandurile și adaptarea companiilor la un flux informațional continuu și adesea haotic. Organizatorii și-au propus să creeze un spațiu de discuție despre echilibrul dintre succesul economic și responsabilitatea etică într-o societate dominată de comunicare instantanee și presiune mediatică.
Printre invitați s-au numărat doi dintre cei mai respectați profesioniști români în domeniul marketingului și brandingului: Corneliu Vîlsan, cu peste 30 de ani de experiență în poziții executive de top în cadrul unor multinaționale și companii românești de renume, și Bogdan Brînzaș, fondator al agenției Branzas Designeri și Consultanți, cunoscut pentru redefinirea identității vizuale a brandului Ursus și coordonarea a peste 100 de branduri naționale și internaționale.
Dezbaterea a fost moderată de prof. univ. dr. habil. Olimpia Neagu, cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, și de Hadian Mateescu, director al Editurii Cuantic București, ambii având un rol important în mediul universitar și editorial.
Conferința a oferit participanților oportunitatea de a explora strategii inovatoare în business și marketing, precum și provocările și oportunitățile unei ere digitale în continuă expansiune.





















