Gala „Pas spre Viitor”, proiecte educaționale și sociale cu impact în comunitate
Marți, 25 noiembrie, de la ora 17:00, sala mare a Teatrului de Nord Satu Mare a găzduit ediția din acest an a Galei „Pas spre Viitor”, eveniment organizat de Asociația Acces La Viitor și dedicat recunoașterii proiectelor educaționale și sociale care au contribuit semnificativ la dezvoltarea copiilor și a școlilor din județ.
Gala a adus în prim-plan rezultatele programelor derulate în 2025, evidențiind impactul real pe care inițiativele comunitare îl au în viața elevilor. Momentul central al serii l-a reprezentat premierea și predarea bicicletelor către unitățile de învățământ beneficiare, în cadrul proiectelor #acces2edu – #go2school, programe ce sprijină accesul copiilor la educație, în special în zonele rurale.
Evenimentul s-a încheiat într-o notă artistică prin spectacolul trupei Teatrului de Nord – „ImproȘtim”, oferit special în cadrul galei.
Organizatorii au subliniat importanța implicării reprezentanților instituțiilor, a partenerilor și a comunității locale, evidențiind faptul că solidaritatea și colaborarea dintre sectorul public și organizațiile comunitare sunt esențiale pentru continuitatea și dezvoltarea proiectelor destinate copiilor din județ.




















