Jandarmii sătmăreni, prezenți la deschiderea Târgului de Crăciun din municipiul Satu Mare

Jandarmii sătmăreni, prezenți la deschiderea Târgului de Crăciun din municipiul Satu Mare

Vineri, 28 noiembrie a.c., începând cu ora 17:00, în Piața Libertății din municipiul Satu Mare, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, eveniment care marchează, totodată, momentul aprinderii iluminatului festiv.

Cu acest prilej, jandarmii sătmăreni vor fi prezenți, pentru ca desfășurarea evenimentului să aibă loc într-un climat de liniște și siguranță, astfel încât fiecare cetățean să se poată bucura de atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Jandarmii vor acționa pentru prevenirea incidentelor și pentru menținerea ordinii publice în zona centrală, asigurând, totodată, măsurile necesare pentru buna desfășurare a activităților cultural-artistice din program.

Pentru ca această seară să rămână una plăcută pentru toți cei prezenți, recomandăm cetățenilor:

să manifeste atenție sporită asupra bunurilor personale (genți, telefoane, portofele);
să îi țină aproape pe cei mici, iar în cazul în care se rătăcesc, să se adreseze imediat celui mai apropiat echipaj de jandarmi;

să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.

Reamintim că jandarmii pot fi apelați oricând prin intermediul numărului unic de urgență 112, în cazul în care se constată situații care pot afecta ordinea publică sau siguranța participanților.

Jandarmeria Satu Mare rămâne alături de comunitate și în această perioadă, fiind mereu pregătită să intervină pentru protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de siguranță la toate evenimentele publice organizate în județ.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble