Lavinia Goste revine acasă, la Satu Mare, cu concertul extraordinar de colinde „Acasă e Crăciunul”

Lavinia Goste revine acasă, la Satu Mare, cu concertul extraordinar de colinde „Acasă e Crăciunul”
|||

După succesul răsunător al spectacolului „Autentic Românesc”, susținut la Sala Palatului din București, artista Lavinia Goste, originară din Satu Mare, demonstrează încă o dată că autenticitatea și dragostea pentru tradițiile românești pot umple sălile și inimile publicului. Într-un spectacol grandios, alături de soțul ei, dirijorul și violonistul Marius Zorilă, și de 120 de artiști din întreaga țară, Lavinia Goste a adus pe scena capitalei o celebrare a identității românești prin cântec, dans și emoție pură.

Așa cum a promis anul trecut, Lavinia se întoarce acasă, la Satu Mare, cu un nou spectacol de suflet – „Acasă e Crăciunul”. Concertul extraordinar de colinde va avea loc pe 19 decembrie, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare.

„Anul trecut am spus că mă voi întoarce cu acest concert și mă bucur nespus că mă pot ține de cuvânt. ‘Acasă e Crăciunul’ este mai mult decât un spectacol – este o seară de familie, o seară de bucurie și de lumină, ca acasă, în jurul bradului, alături de cei dragi”, a declarat Lavinia Goste.

 

Artista îi invită pe toți sătmărenii să trăiască împreună magia Crăciunului autentic, prin colinde tradiționale românești, interpretări pline de emoție și o atmosferă caldă, care aduce în suflet dorul de casă și de copilărie.

„Vă aștept alături de familie, de cei dragi, să petrecem împreună o seară ca în povești — o seară în care cântecul și credința ne unesc și ne reamintesc ce înseamnă cu adevărat Crăciunul”, a transmis Lavinia Goste.Biletele pentru concertul „Acasă e Crăciunul” pot fi achiziționate:


  • online, de pe www.iabilet.ro

  • fizic, de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare.


Concertul „Acasă e Crăciunul” – 19 decembrie, ora 20:00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Satu Mare.

O seară de colinde tradiționale, emoție și bucurie autentic românească, semnată Lavinia Goste & Marius Zorilă.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble